Confidenţialitate

Zona euro a ieșit din recesiune

Germania, Cehia și Finlanda au înregistrat cele mai mari creșteri ale Produsului Intern Brut din Uniunea Europeană față de primul trimestru al acestui an: e vorba de 0,7 la sută. Lituania și Marea Britanie au un avans de 0,6 procente, iar Franța 0,5 la sută. La polul opus, se află țări precum Cipru, Italia și Olanda.

Totuși multe state, printre care și Grecia, nu au furnizat datele pentru trimestrul al doilea al acestui an.

De altfel, comparativ cu anul trecut, Grecia și Cipru au cele mai mari contracții economice. Nici Italia și Portugalia nu stau foarte bine, fiind tot pe minus în ceea ce privește creșterea economică față trimestrul al doilea din 2012. Cele mai consistente rate de creștere economică raportat la perioada similară din 2012 le-au avut Letonia și Lituania, cu peste 4 procente, Marea Britanie cu 1,4 la sută și România cu 1,2 procente.

Și Bulgaria a ieșit pe plus, dar numai față de perioada similară a anului trecut, înregistrând o creștere cu 0,2 la sută. Față de primul trimestru al acestui an, economia țării vecine a scăzut cu 0,1 la sută.

Chiar dacă a ieșit din cea mai lungă recesiune în trimestrul al doilea, zona euro are un Produs Intern Brut în scădere față de aceeași perioadă a lui 2012. Moneda euro e în stagnare față de dolar, inflația este la 1,6 la sută, iar șomajul e în continuare la cote ridicate, de peste 12 procente.