Luni, cu prilejul Zilei Naționale a României, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut un Concert Extraordinar în grandioasa Bazilică Sfântul Petroniu, din Bologna, Italia.
Evenimentul afost organizat sub patronajul Ambasadei României în Italia, la invitația Consulatului General al României la Bologna, Asociației culturale româno-italiană Propatria din Roma și al Accademia di Romania in Roma și a avut ca invitați membri ai corpului diplomatic, oficiali și cetățeni români stabiliți în Italia, dar și public italian.
„Este greu de descris în cuvinte ce înseamnă Madrigal sau cum te simți intr-o seară în care asculți Madrigalul, pentru că dincolo de emoții, ecoul s-a simțit nu numai în interiorul zidurilor uneia dintre cele mai mari bazilici din Italia dar și în sufletele noastre și în sufletele celor prezenți, pentru care Madrigal înseamnă, de fapt, acasă!
În această seară Madrigalul a însemnat tradiție, spiritualitate, o parte din România, o parte din istoria noastră pentru toți cei care suntem aici, departe, plecați de foarte mult timp de acasă. Înseamnă, dincolo de excelență, perfecțiune, iar cuvintele sunt prea goale pentru a exprima simțirile și trăirile de aici …de departe de casă!
Se apropie Ziua Națională și as vrea sa le urez tuturor celor care sunt departe, dar întotdeauna aproape cu sufletul de casă, un La mulți ani și să nu uităm că România este în noi” – a declarat Daniela Dobre, Consul general al României la Bologna.
Un moment cu o puternică încărcătură emoțională în cadrul concertului l-a reprezentat interpretarea Imnului Național al României, care adus un un crâmpei din România în inimile tuturor românilor stabiliți în Italia și aflați alături de Corul Madrigal. De asemenea, grație organizatorilor și municipalității din Bologna, pe parcursul Concertului Extraordinar dedicat Zilei Naționale a României susținut de Corul Madrigal, clădirea Palazzo del Podestà din Piaza Maggiore din Bologna a fost iluminată în culorile drapelului României.
Concertul Corului Madrigal a marcat, totodată, inaugurarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internaţional Propatria – „Tinere Talente Românești”. Cu același prilej, Corul Madrigal a lansat la nivel internațional și noul său album discografic cu muzică românească, „Hora staccato”.
Concertul Extraordinar dedicat Zilei Naționale a României a făcut parte din turneul pe care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” l-a efectuat în perioada 27 – 30 noiembrie 2021 în Italia, la Parma și Bologna.
Astfel, turneul Corului Madrigal a debutat la Parma, pe 28 noiembrie, unde celebrul ansamblu a participat ca invitat special în cadrul celei de-a doua ediții a International Choral Conducting Competition „ROMANO GANDOLFI”, organizat de Associazione Emiliano-Romagnola Cori (AERCO).
Corul Madrigal, a fost ansamblu invitat în cadrul competiției și a susținut un Concert Extraordinar în cadrul Galei de închidere a prestigioasei competiții internaționale, desfășurată în Auditorium del Carmine, de la Conservatorio di Musica „Arrigo Boito” din Parma.
Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, a făcut parte din juriul competiției și a decernat câștigătorului acestei ediții, italianul Luca Scaccabarozzi, diploma și trofeul Premiului „Marin Constantin”, un simbol al excelenței în cultură creat în onoarea fondatorului Corului Madrigal.
FOTO: Teo Ungureanu