Conflictele și persecuţia au făcut ca deplasarea forțată la nivel mondial să se agraveze brusc în 2015 atingând cel mai înalt nivel înregistrat vreodată, potrivit unui raport publicat astăzi de către UNHCR, Agenția Naţiunilor Unite pentru Refugiați.
65,3 milioane de persoane au fost forţate să se deplaseze la sfârșitul anului 2015, în comparație cu 59,5 milioane cu doar douăsprezece luni înainte. Aceasta este prima dată când a fost depăşit pragul de 60 de milioane de persoane.
În comparaţie cu populaţia lumii, de 7.349 miliarde, aceste cifre fac ca 1 din 113 de persoane la nivel global să fie acum solicitantă de azil, strămutată intern sau refugiată – un nivel de risc pentru care UNHCR nu cunoaște niciun precedent. Per ansamblu, în prezent, există mai multe persoane strămutate forţat decât populația Regatului Unit, a Franței sau a Italiei.
Deplasarea forțată a fost în creștere încă de la mijlocul anilor 1990 în majoritatea regiunilor, însă în ultimii cinci ani, rata acesteia a crescut. Motivele sunt triple: situațiile care determină valurile mari de refugiați durează de mult timp (de exemplu, conflictele din Somalia sau Afganistan întră acum în al treilea, respectiv al patrulea deceniu), noi situații dramatice sau conflicte reaprinse apar în mod frecvent (astăzi, cel mai mare conflict fiind în Siria, dar în ultimii cinci ani, astfel de situații au apărut în Sudanul de Sud, Yemen, Burundi, Ucraina, Republica Centrafricană etc.), iar ritmul cu care sunt găsite soluții pentru refugiați și persoanele strămutate intern a fost în scădere încă de la finalul Războiului Rece.
Nu mai recent de 10 ani, la sfârșitul anului 2005, UNHCR a înregistrat o medie de 6 persoane strămutate la fiecare minut. Astăzi, acest număr este de 24 pe minut – aproape dublul frecvenței obișnuite cu care respiră un adult.
Tot mai multe persoane sunt strămutate forțat ca urmare a războiului sau persecuției, acest lucru fiind îngrijorător în sine dar și factorii care pun în pericol refugiații se înmulțesc, de asemenea, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi.
“Pe mare, un număr înfricoșător de refugiați și migranți mor în fiecare an; pe uscat, oamenii care fug de război își găsesc drumul blocat de granițele închise. Întreaga politică gravitează în jurul solicotărilor de azil în unele țări. Dorința națiunilor de a lucra împreună nu doar pentru refugiați, ci pentru interesul uman colectiv este ceea ce se încearcă astăzi, iar acest spirit de unitate trebuie neapărat să primeze”.
3 țări dau jumătate din refugiații lumii
Dintre țările care fac obiectul raportului Global Trends, următoarele ies în evidență: Siria, cu 4,9 milioane, Afganistanul cu 2,7 milioane și Somalia cu 1,1 milioane împreună reprezentând mai mult de jumătate din refugiații la nivel mondial aflați sub mandatului UNHCR.
În același timp, Columbia cu 6,9 milioane, Siria cu 6,6. milioane și Irakul cu 4,4 milioane au înregistrat cel mai mare număr de persoane strămutate intern.
Yemen a dat cele mai multe persoane nou deplasate intern în 2015 – 2,5 milioane de persoane, sau 9% din populația sa.
Creșterea cererilor de azil
În țările industrializate, 2015 a fost și un an record pentru noi cereri de azil, înregistrând două milioane de cereri (contribuind la cele 3,2 milioane de cazuri încă în așteptare, la sfârșitul anului). Germania a primit mai multe cereri de azil decât orice altă țară (441,900), reflectând în mare măsură disponibilitatea de a primi refugiații care au venit în Europa pe Marea Mediterană.
Statele Unite ale Americii au înregistrat al doilea cel mai mare număr de cereri de azil (172,700), multe dintre aceste persoane fugind de violența legată de bandele din America Centrală. Un număr important de cereri de azil a fost, de asemenea, înregistrat în Suedia (156,000) și Rusia (152,500).
Aproape jumătate din refugiații lumii sunt copii. Copiii au reprezentat 51% din refugiații lumii în 2015, conform datelor pe care UNHCR a fost în măsură să le adune (date demografice complete nu au fost disponibile pentru autorii raportului).
Îngrijorător este faptul că mulți au fost separați de părinții lor sau au călătorit singuri. In total, au existat 98,400 de cereri de azil pentru copiii neînsoțiți sau separați de familiile lor. Acesta este cel mai mare număr înregistrat de UNHCR / și o reflectare tragică a modului în care deplasarea forțată la nivel mondial afectează disproporționat viețile tinere.
Fără a putea merge acasă
In timp ce numărul total de deplasări forțate la nivel global a fost mai mare decât oricând, numărul celor care au putut să se întoarcă la casa lor sau să găsească o altă soluție (integrarea locală într-o țară de refugiu sau relocare în altă parte) a fost mic. 201,400 de refugiați au putut să se întoarcă în țările lor de origine în 2015 (în special, în Afganistan, Sudan și Somalia).
Acest număr a fost mai mare decât totalul din 2014 (126,800), dar substanțial mai mic în comparație cu vârfurile înregistrate la începutul anilor 1990. 107,100 de refugiați au fost admiși pentru reinstalare în 30 de țări în 2015 – reprezentând doar 0,66% dintre refugiați sub mandatul UNHCR, (prin comparație, 26 de țări au admis relocarea a 105,200 refugiați în 2014, reprezentând 0,73% din populația de refugiați aflată în grija UNHCR).
Cel puțin, 32,000 de refugiați au fost naturalizați pe parcursul anului, majoritatea în Canada și în număr mai mic, în Franța, Belgia, Austria și în altă parte.
FOTO: UNHCR, Agenția Naţiunilor Unite pentru Refugiați