Luni, 15 august, la Constanța au loc ceremoniile dedicate Zilei Marinei. Momentele festive se desfășoară atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, cât şi în Portul Tomis.
La ceremoniile din portul militar Constanţa iau parte şi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă. Navele militare vor defila apoi de la Constanţa la Midia şi înapoi.
În portul Tomis publicul va putea urmări jocuri marinăreşti. Sunt organizate în zonă și expoziţii de tehnică militară.
Ajunsă în acest an la 120-a aniversare, Ziua Marinei Române este sărbătorită pe 15 august în mai multe orașe din țară: Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați, Bicaz și București.
Așteptate de turiști dar și localnici sunt mai ales manifestările militare organizate de Forțele Navale Române la Constanța.
Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: „În această zi deosebită, aprecierea și recunoștința noastră se îndreaptă către dumneavoastră, cei care purtați cu demnitate acest tricolor pe apele lumii (..). A fi marinar este mai mult decât o meserie, este un stil de viață care presupune multe sacrificii dar și multe împliniri. Ne aflăm la numai câteva sute de kilometri distanță de războiul nedrept declanșat de Rusia asupra Ucrainei, un conflict armat pe care mulți nu-l mai credeau posibil în zilele noastre(…).
Sub umbrela NATO, România beneficiază astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa. Începând cu 2023 vom face un efort în plus de pentru a crește alocarea bugetară pentru apărare de la 2% cât este în prezent la 2,5%. Vom utiliza aceste fonduri pentru a accelera înzestrarea și modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale și pentru a crește nivelul de pregătire a militarilor noștri.”