9 decembrie este Ziua internațională împotriva corupției, sărbătoare instituită de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 2003.
Tema pentru anul 2017 este “Uniți împotriva corupției pentru dezvoltare, pace și securitate”.
Semnată de România la 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) și ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției este primul tratat cu vocație universală în domeniul combaterii corupției.
Declarația Primei Conferințe Anuale și a Adunării Generale a Asociației Internaționale a Autorităților Anticorupție, susținută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing (China), îndeamnă autoritățile competente să aplice prevederile relevante ale Convenției pentru a stabili și întări sistemul de luptă împotriva corupției, precum și încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaționale Anticorupție.