Confidenţialitate


Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, în Parlamentul European: Fiica violoncelistului și victimă a Holocaustului Pál Hermann, prezentă la ceremonie | AUDIO | GALERIE FOTO | VIDEO


Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, în Parlamentul European: Fiica violoncelistului și victimă a Holocaustului Pál Hermann, prezentă la ceremonie | AUDIO | GALERIE FOTO | VIDEO

Ședință emoționantă în Parlamentul European, dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului. A fost prezentă și fiica violoncelistului și victimă a Holocaustului Pál Hermann. La peste 80 de ani de la moartea sa, violoncelul său a fost redescoperit, iar compozițiile sale au fost interpretate de artiști internaționali renumiți.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Această poveste despre o victimă a Holocaustului este dedicată fiecăreia dintre cele șase milioane de victime pe care le deplângem astăzi”, a spus Corrie Hermann, fiica violoncelistului Pál Hermann, ucis de naziști într-un lagăr din Lituania.

„Hitler a ars cărți, a distrus picturi și a ucis milioane de oameni, dar muzica este invincibilă”, a spus Corrie Hermann, medic pensionar, în vârstă de 99 de ani.

Ea a povestit viața de muzician a tatălui său, de la studiile la Academia Franz Liszt din Budapesta până la concertele pe cele mai prestigioase scene din Europa.

După ce a fugit în Belgia și Franța, a fost arestat la Toulouse într-un raid, în aprilie 1944 și ulterior a fost transportat într-un lagăr de lângă Paris, de unde au plecat transporturile pentru lagărele de concentrare. De acolo a fost deportat în lagărul de concentrare Kaunas din Lituania.

În timp ce trenul aștepta în gară, el a reușit să arunce un bilet din tren, cerând ca violoncelul său Gagliano să fie salvat. Biletul a fost găsit și trimis cumnatului său, care i-a înlocuit instrumentul Gagliano cu unul mai mic. Din acel moment, familia nu a mai știut nimic despre el. Dar foarte puțini dintre cei 900 de prizonieri din lagărul din Lituania s-au întors după război.

Sursa colaj foto: Parlamentul European

Citește și: Anul Național Cardinal Iuliu Hossu, inaugurat prin ceremonie omagială la Academia Română: Beatificat în 2019 de către Papa Francisc | AUDIO | GALERIE FOTO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…