Confidenţialitate

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită de Muzeul Național de Istorie a României

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, sărbătorită pe 15 ianuarie, Muzeul Național de Istorie a României va expune, în premieră, afișul primului film documentar românesc “Eminescu, Veronica, Creangă”, din 1914, film comemorativ realizat de Octav Minar și editat de Casa Pathé Frères.

Afișul, recuperat în anii ’80, din podul unei case, în timpul demolării cartierului Uranus, face parte din colecția Asociației Muzeul Jucăriilor, partener apropiat al MNIR, și a fost restaurat recent în laboratorul de restaurare carte a muzeului.

Cu aceeași ocazie, va avea loc, într-un cadru restrâns, fără participarea publicului, deschiderea oficială a expoziției “Fragment. Experiența restaurării”, moment ce va fi disponibil online, pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de YouTube ale muzeului.

Expoziția, deschisă publicului încă din luna decembrie a anului care tocmai s-a încheiat, propune vizitatorilor o incursiune în fascinanta lume a restaurării patrimoniului, dezvăluind modul în care obiectele muzeale dobândesc noi etape în existența lor, prin activitățile profesioniste desfășurate în laboratoarele de restaurare ale Muzeului Național de Istorie a României: carte, ceramică, lemn, metal, pictură și textile. Astfel, vizitatorii vor putea descoperi istoria, altfel povestită, cu ajutorul celor peste 200 de bunuri culturale restaurate (unele etalate în premieră, altele clasate în categoria Tezaur), precum și detalii mai puțin cunoscute despre activitatea de restaurare și importanța acesteia pentru managementul colecțiilor muzeale.

Muzeul Național de Istorie a României anunță că accesul în expozițiile permanente și temporare ale muzeului va fi gratuit în data de 15 ianuarie.