Confidenţialitate

Ziua 3 la SFR: Bucurii, emoții și reîntâlniri de suflet

A treia zi de festival SFR a început cu Diminețile Serile Filmului Românesc. Actrița Oana Pellea, prezentă pentru prima dată la Serile Filmului Românesc,  s-a deschis publicului din Iași, căruia i-a mărturisit despre iubirea pentru locul pe care l-a vizitat împreună cu tatăl ei, Amza Pellea.

Sala de cinema a Ateneului Național din Iași a fost gazda evenimentului dedicat actorului amintit, Amza Pellea, unde invitații au depănat amintiri de pe platourile de filmare și din viața de zi cu zi. Amza Pellea a fost sărbătorit la Iași, în anul în care ar fi împlinit 90 de ani, cu filmul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, despre care Ileana Popocivi a spus: „Nu cred că alt actor ar fi făcut acest rol mai bine decât Amza”.

Oana Pellea: „Dorul nu dispare niciodată. A fost un om minunat, bun, generos, vesel, luminos și a iubit țara asta.”

Ileana Popovici: „Amza a fost un om iubit de toată lumea, generos, un om extraordinar de bun, de inteligent și foarte, foarte talentat.”

Cristian Șofron: „Am cunoscut oameni extraordinari și în capul listei a fost domnul Amza Pellea.”

Seara de la Ateneu a continuat cu seria de scurtmetraje românești, unde cinefilii au vizionat nouă pelicule incluse în programul de anul acesta și care au fost discutate, la final, împreună cu Vlad Ivanov și Dan Tudor. 

Comedia-dramă „Berliner”, una dintre cele mai așteptate producții ale ediției de anul acesta, a adunat la Amfiteatrul Palas echipa filmului premiat la festivalul de la Moscova.

 „Întunecare” a rulat la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, film despre care Ioana Pavelescu a punctat că distribuția este una de excepție, „cu Caramitru care a fost extraordinar în film, toată echipa a lucrat altfel față de întâlnirea noastră, eram toți bucuroși că puteam face un film de epocă la vremea aceea”

Tot în inima Copoului a rulat și „Mai presus de orice”, despre care Nicolae Mărgineanu, unul dintre regizorii filmului, a menționat că: „Am încercat să folosim atunci actori care la vremea respectivă erau mai puțin cunoscuți, tocmai pentru a se îmbina mai bine cu filmul documentar. Desigur că unii dintre cei de atunci și-au dezvoltat cariera, cum este Dionisie Vitcu din Iași, Luminița Ghiorghiu și alții. Filmul nu a avut premiera atunci, pentru că s-a considerat că în orașele afectate de cutremur lumea este încă foarte temătoare de readucerea aminte și atunci a fost prezentat în Transilvania, Banat, fără să fie o premieră, după care a fost îngropat pentru că nu s-a considerat că este necesar să fie dat”.

În cadrul aceluiași eveniment, Dan Pița a fost recunoscut pentru întreaga activitate, printr-un premiu de excelență acordat în cinstea paradisului adus pe marele ecran.

La Fosta Chestura din Iași, acolo unde anul acesta au fost organizate evenimente în amintirea masacrului din 1941, au fost pregătite momente sub titulatura Pogrom 80 | Iașul evreiesc. So trupa, de la Palatul Copiilor din Iași, sub îndrumarea Anei Hegyi a susținut un spectacol de teatru manifest, în deschiderea proiecției filmului „Ieșirea trenurilor din gară”.

Ediția a 12-a a festivalului a reunit și două nume ieșene, admirate și mult așteptate, din nou, la Iași. Marius Manole a deschis evenimentul din Piața Unirii, dedicat actriței Rodica Mandache, CineExcelența: Rodica Mandache, recital „Doamna fără nimeni”, cu un discurs plin de aprecieri și reverențe. Rodica Mandache a fost recompensată cu Premiul de excelență pentru întreaga activitate și titlul de Cetăţean de Onoare al Iaşului, acordat de Mihai Chirica, primarul municipiului Iași. „Puţină lume ştie că este din Iaşi. Merită această Gală, acest Premiu de Excelenţă şi acest premiu al municipalităţii”, a punctat directorul festivalului SFR, Andrei Giurgia.

Mihai Chirica, prezent la eveniment, a mărturisit: „Am ascultat aproape cu pioşenie câteva definiţii care mă vor urmări mult timp în viaţă – ce este omul, ce este iubirea, ce este dragostea, ura, moartea, actorul, teatrul, ce suntem noi? Suntem nişte oameni şi probabil că unii vom mai rămâne. (…) Surpriza e legată de faptul că, la propunerea asociaţiei pe care o conduce Andrei Giurgia, şi Consiliul Local Iaşi, am luat decizia să vă decernăm titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului nostru”.

„Sigur că trebuie să mulţumesc, şi nu ştiu cum, pentru că mai bine vorbesc cu vorbele altuia, cu texte învăţate. Sunt în oraşul meu, oraşul pe care îl iubesc, de câte ori vin aici am 17 ani, pentru că la 17 ani am plecat, dar mă regăsesc aici de fiecare dată. Mi-l aduc aminte când era plin de copaci, de tei, când mirosea teribil în tot oraşul, era cel mai verde oraş din ţară şi aşa o să fie. Aşa o să-l faceţi din nou. E un oraş care a dat atât de mulţi actori, atât de mulţi artişti”, a spus Rodica Mandache.

Evenimentul a fost urmat de proiecția filmului „Holy Father”, un film emoționant, despre familie și relația cu părinții, unde au participat Andrei Dăscălescu și Paula Niculescu.

Momentul aparte, de la Cafeneaua Coffice, a adus împreună amatori de reclame românești, sub semnul Fabricat în România, într-un cadru restrâns, iar cei prezenți au pus în discuție modul în care au fost realizate mai multe campanii și reclame românești.

Ziua s-a încheiat cu una dintre cele trei proiecții de la Tiki Village de anul acesta. Proiecția filmului „Otto Barbarul” a avut-o ca invitat special pe actrița Ana Radu, care și-a exprimat mulțumirea față de echipa de pe platourile de filmare, unde a amintit de Marc Titieni, Iulian Postelnicu, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Adrian Titieni și regizoarea Ruxandra Ghițescu.

Un reportaj de Silvia Craus:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.