Manifestările dedicate Zilelor Bucureştiului încep vineri, tema ediţiei din acest an fiind dedicată Centenarului Marii Uniri, urmând a se desfăşura sub genericul ”Albastru. Galben. Roşu. Un secol de modernitate în România”.
Evenimentele dedicate marcării a 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului vor fi deschise vineri cu un concert extraordinar al maestrului Gheorghe Zamfir, un spectacol dedicat întregii sale cariere.
Invitat special este artistul de origine franceză Enrico Macias.
Sâmbătă va avea loc finala celei de a V-a ediţii a evenimentului iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari show-uri de 3D videomapping din lume. Concursul internaţional va aduce design-ul, arta şi spectacolul pe faţada de 23.000 de metri pătraţi a Palatului Parlamentului.
Cel mai aşteptat concert de la Zilele Bucureştiului va avea loc duminică şi va fi susţinut de Rod Stewart.
Artistul britanic va concerta pentru prima dată, după 23 de ani, în România, în Piaţa Constituţiei. În deschidere va urca pe scenă trupa Vunk.
Accesul la evenimente este gratuit.
Tot în contextul Zilelor Bucureştiului, sâmbătă şi duminică, în parcurile Cişmigiu şi Circului, vor fi organizate un festival dedicat copiilor şi spectacole pentru tineri.
În Cişmigiu are loc cea de a IV-a ediţie a evenimentului Kids City, din cadrul căruia nu vor lipsi spectacolele, atelierele tradiţionale româneşti, decorurile inedite, jocurile, face paintingul, împletiturile şi multe alte activităţi interactive. În zona Foişor, vor avea loc spectacole de muzică şi dans, pe scenă urcând artişti consacraţi precum: Gaşca Zurli, magicianul Robert Tudor, Nicole Cherry şi Lidia Buble.
Evenimentul dedicat tinerilor va avea loc sâmbătă şi duminică în Parcul Circului, fiind organizat prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti. Pe parcursul celor două zile, între orele 14,00 – 22,30, se vor desfăşura o serie de activităţi artistice, de divertisment şi spectacole neconvenţionale, precum: laser show, acrobatic show, roboţi Transformers, numere de magie, chameleon wall, păpuşi gigant, statui levitaţie, picioroange cu led. De la ora 20,00, tinerii bucureşteni sunt invitaţi la concerte în aer liber susţinute de Corina & Connect-R (sâmbătă) şi DeepCentral & Alina Eremia (duminică).
Cu ocazia Zilelor Bucureştiului, în Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române din strada Nicolae Creţulescu 8, la sediul din Calea Griviţei 64 – 66, la Palatul Suţu şi la Casa Filipescu-Cesianu publicul va putea urmări spectacole de teatru, audiţii de teatru radiofonic, concerte de jazz şi folk sau recitaluri de poezie.
Vineri, la Casa Filipescu-Cesianu, de la ora 19,30, va concerta Mircea Vintilă & band, iar de la ora 20,30 la Palatul Suţu vor putea fi văzuţi în concert Ladies Quintet şi Alinda Morava. La MNLR, Grădina MNLR, de la ora 19,30, publicul va putea asculta un concert oferit de Mircea Tiberian şi Nadia Trohin.
Sâmbătă, la Casa Filipescu-Cesianu, de la ora 20,00, va fi prezentat un concert al Fanfarei La Musica Orchestra, iar la Palatul Suţu, de la aceeaşi oră, va avea loc un recital de poezie cu Marius Bodochi, Irina Movilă şi soprana Sanda Lorena. Muzeul Naţional al Literaturii Române prezintă, la Grădina MNLR, un maraton filk ilustrat vizual de Mariana Pachis. De la ora 17,30 vor concerta Maria Gheorghiu, Daniel Iancu, Iulia EM., Ţapinarii şi Mircea Baniciu.
În ultima zi a evenimentului, duminică, în Grădina MNLR evenimentele vor începe de la ora 10,00, cu Poveşti cu Marian Iancu, urmat, de la ora 11,00, de Atelierul de carte obiect susţinut de Mirela Trăistaru. De la ora 14,00 sunt programaţi Laura Manache cu un atelier de creativitate, Lucian Leuca cu atelierul “Hârtie din hârtie” şi, de la ora 18,00, spectacolul de teatru pentru copii “A fost odată un castel”. De la ora 21,00, la Casa Filipescu-Cesianu va avea loc concertul Blue Noise.
Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.
Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului.
Conform Brigăzii Rutiere, de vineri seara, de la ora 17,00, şi până luni dimineaţa, la ora 6,00, va fi restricţionată circulaţia pe bd. Unirii, tronsonul cuprins între bd. I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei, precum şi pe bd. Libertăţii, tronsonul cuprins între bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie.
Miercuri, la ora 6,00, a fost restricţionată circulaţia pe banda I de pe bd. Libertăţii, sensul de deplasare dinspre bd. Naţiunile Unite către Calea 13 Septembrie. Restricţia va fi valabilă până pe 25 septembrie, la ora 6,00.
Zilele Bucureştiului au loc în acest weekend în Piaţa Constituţiei.
Evenimentul va fi deschis vineri cu un concert extraordinar al maestrului Gheorghe Zamfir. Din program fac parte folclor autentic, muzică simfonică şi muzică de film, genuri muzicale interpretate alături de orchestră, tenori şi soprane de renume, precum şi alţi interpreţi recunoscuţi la nivel mondial. Artistul francez Enrico Macias se alătură maestrului Gheorghe Zamfir pentru un duet de excepţie.
Tema ediţiei din 2018 este dedicată Centenarului Marii Uniri: ”Albastru. Galben. Roşu. Un secol de modernitate în România”. Accesul la toate evenimentele din Piaţa Constituţiei este gratuit.