Confidenţialitate

Zi istorică pentru Grecia: Statul elen iese de sub supravegherea Comisiei Europene după 12 ani

Grecia iese sâmbătă de sub supravegherea consolidată a Comisiei Europene după 12 ani.

Au fost ani în care Grecia a fost nevoită să ia măsuri de austeritate, ca să-și poată plăti datoriile către creditorii externi.

Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere economică de 4% în acest an în Grecia.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis anunţă într-un discurs către naţiune, că ţara sa dă pagina, într-”o zi istorică pentru Grecia şi greci”.

Ieșirea Greciei, din așa-numitul cadru de supraveghere consolidată a Uniunii Europene pentru economia sa pune capăt la 12 ani de suferință și permite țării o mai mare libertate în elaborarea politicilor, a declarat premierul elen.

Grecia a fost monitorizată îndeaproape de Uniunea Europeană pentru a se asigura că implementează reformele promise.

Grecia a intrat în criză la sfârșitul anului 2009, când noul prim-ministru la vremea aceea, George Papandreou, dezvăluia că datele transmise Uniunii Europene de către guvernele grecești anterioare au fost falsificate cu scopul de a garanta intrarea țării în zona euro.

În realitate, economia Greciei nu îndeplinea condițiile aderării la zona euro.

Din 2010, trei planuri de salvare a Greciei – în valoare de aproape 300 de miliarde de euro – au fost implementate de către creditori, care au cerut Atenei măsuri de austeritate pentru îmbunătăţirea finaţelor ţării.

Au fost ani grei pentru Grecia, cu proteste de amploare. Pensiile şi salariile au scăzut, impozitele au crescut, angajările în sectorul public au fost ”îngheţate”, iar bugetele tuturor instituțiilor publice tăiate.

Comisia Europeană se aşteaptă acum la o creştere economică de 4% în acest an în Grecia, în contextul în care media în zona euro ar urma să fie de 2,6%.

Însă şomajul, salariile mici și o datorie de 180 % din PIB rămân o povară grea pentru economia elenă.