“Într-o sacoşă de rafie, Irina duce un pachet cu haine pentru „un băiat din satul nostru, care a fugit noaptea, înainte să dea legea cu mersul la război. A fugit cu hainele de pe el şi atât. I-au trimis ai lui haine, să aibă de schimb.”
Câteva schimburi de haine și ceva de mâncare. Atât au luat în valiză și primii refugiați care au ajuns în campusul studențesc al Universității Dunărea de Jos din Galați. Un cuplu de vârsta a doua. În urmă au lăsat o gospodărie mare cu 60 de familii de albine, un tractor și zeci de hectare de pământ, într-o localitate la 100 de kilometri de Odesa.
El are 59 de ani și în urma lor au mai apucat să treacă două mașini până ce granița s-a închis pentru bărbații sub 60 de ani.
Inclusiv pentru unicul lor fiu, care a rămas dincolo de graniță. Ei s-au grăbit să o scoată din țară pe bunica, care merge în baston și până una, alta, au rămas fără fiu. Voi ne priviți ca pe niște eroi, dar noi nu ne simțim așa, mărturisesc toți părinții îndurerați.
Zeci de mii de familii din Ucraina trăiesc, simultan, drama războiului și a despărțirii. Zeci de mii de români îi așteaptă în vămi, în orașe din jur și de mai departe, în hoteluri, restaurante și magazine, cu lacrimi în ochi și inimi frânte, dar cu brațele deschise. Gata să ofere casă, masă și orice altceva de care ar avea nevoie un om fugit din calea războiului. Nu ne-a cerut nimeni, dar românii îl oferă cu drag – un val de Bine”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.
Foto: Adriana Neagoe/ Inquam Photos
