Confidenţialitate

Zi de BINE: “Permis pentru Viitor”, programul care care acoperă costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere | AUDIO

“Mai știți cum era la 18 ani? Școala s-a terminat… sunt nebun, iubesc și nu am bani, parcă așa sunt versurile, nu? Și așa ar trebui să fie și realitatea. Ai tot viitorul înainte, 1.000 de posibilități care te pot purta prin toată lumea, prin experiențe fantastice… teoretic. Practic, partea cu „nu am bani” nu mai sună deloc romatic dacă ești un tânăr dintr-un mediu defavorizat.

Dacă ești un tânăr dintr-un mediu defavorizat, 18 ani este vârsta la care te lovesc în plin greutățile de oameni mari. Viitorul nu stă să vină, că a și venit și a adus cu el multă incertitudine și responsabilități financiare.

Din fericire, tot la 18 ani poți să îți iei carnetul. Măcar asta și tot ai la dispoziție o categorie de joburi nu chiar prost plătite.

Dar pentru unii tineri și asta e prea mult. Permisul de conducere presupune să plătești o școală și nu, nu toată lumea își permite. Dacă auzi știrea asta și știi pe cineva într-o astfel de situație, spune-i vestea bună: până pe 21 ianuarie, tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 18 și 25 de ani, se pot înscrie în programul Permis pentru Viitor, care acoperă costurile necesare pentru obținerea permisului.

Zic de bine despre această inițiativă pentru că, nu de puține ori, fiecare dintre noi are nevoie de o șansă.

Dacă știți și voi vreo inițiativă locală despre care merită vorbit, un om fain care face lucruri care inspiră sau dacă puneți la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrieți-ne iute la zidebine@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.