Confidenţialitate

Zi de BINE: Pentru jumătate dintre familiile care trăiesc la sate, 1 decembrie vine cu gol în stomac, la propriu | AUDIO

“La mulți ani, Românie! La mulți ani tuturor celor care te țin vie și frumoasă, care au grijă de tine, să fii puternică, sănătoasă, mândră. La mulți ani tuturor celor care au grijă de copiii și de bătrânii tăi. De bolnavii tăi și de săracii tăi. La mulți ani celor care își aduc aminte să îți facă o bucurie din când în când, oriunde s-ar afla în lumea asta mare.

Pentru jumătate dintre familiile care trăiesc la sate, 1 decembrie vine cu gol în stomac, la propriu și la figurat. Vine cu o numărătoare inversă spre un Crăciun pe care l-ar face să dispară anul acesta, dacă ar putea. Să nu mai fie. Că prea e dureros să trăiești sărăcia de Sărbători. Jumătate dintre familiile care trăiesc la țară au nevoie de mai mult decât un La mulți ani rostit pe la radio sau tv.

N-avem noi forță de reparații capitale la Asociația Zi de Bine, dar avem o voce și, printre voi, mulți aliați, oameni care ne întreabă în fiecare zi – eu cum pot să mă implic?

A venit vremea.

Nu știu de unde are atâta energie. Nu înțeleg cum poate!, ne-a spus Andreea, când ne-a propus un Crăciun bun (de Bine) pentru bunica Doina.

Bunica Doina este bunică tânără, de 53 de ani, muncește neîntrerupt și îngrijește două case pline cu ai ei. Grădini, mâncare, călcat, curățenie, iubire. E stâlp pentru toți: pentru soțul ei, pentru fiul ei cu cei trei copii ai lui – copii pe care mama i-a părăsit, pentru soacră și pentru cumnatul bolnav.

De opt ani, de când nora ei și-a părăsit copiii, bunica Doina e, de fapt, mamă pentru cei 3 nepoți. Îi pregătește de școală – haine, pachetele, ședințe cu părinții.

Bunica Doina e unul dintre cei 31 de oameni pentru care plănuim un Crăciun Bun.

31-a de zile în decembrie – 31-a de familii cărora le-ar prinde bine o mână de ajutor. În decembrie, la Zi de Bine, fiecare zi este despre povestea cuiva. Și o ocazie pentru noi să fim mâna care-i ajută să se ridice.

Dacă vrei să ajuți o familie de sărbători, intră pe pagina de Facebook a Asociației Zi de BINE și urmărește-ne în fiecare zi de decembrie. Caci fiecare zi e Zi de BINE”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.