Confidenţialitate

Zi de BINE: A fost lansat centrul psihosomatic multifuncțional pentru copii cu dizabilități de la Râmnicu Vâlcea | AUDIO

“Jobul nostru pe ziua de azi la Asociația Zi de BINE a fost să vedem cât de sus putem sări de bucurie. Astăzi am lansat centrul psihosomatic multifuncțional pentru copii cu dizabilități de la Râmnicu Vâlcea!

Și nu pot să-ți spun cât de fain a ieșit! De la lucrările mari, structurale, de turnat șapă, schimbat țevăria, refăcut electrica și până la cele mai mici, plasarea autocolantelor cu inimioare în geamuri, totul a fost gândit pentru ca familiile cu copii speciali să găsească aici o a doua casă.

Pentru că centrul multifuncțional va fi un loc unde se vor face cele mai felurite terapii, fizice și psihice, pentru cei mici, dar va fi și un loc în care părinții să primească timp și sprijin să se așeze bine în rolul de părinți speciali în care i-a distribuit viața.

Chiar fondatoarele Asociației AVA, care vor coordona activitiățile de la centru, Maria Vlăsceanu și Alina Dina-Tanasie, sunt mame de copii cu sindrom Down, respectiv autism. Pentru ele, personal, deschiderea centrului este împlinirea unui vis ce până nu demult părea imposibil.

L-au făcut realitate Gabriela Solomon, de la Fundația Comunitară Vâlcea, și Gabriela Gocan, de la Dream Management, care luna asta și-au împărțit minutele între statul cu muncitorii pe șantier, verificarea atelierelor unde mai aveam de făcut bucăți de mobilă sau metal, mersul la Primărie și documentarea întregului proces ca să nu uităm de unde am plecat și unde am ajuns. Mai rar fete așa stranșnice!

Strașnic ar fi și ajutorul vostru în această perioadă. Completarea formularului prin care puteți direcționa 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Zi de BINE ar face ca centre ca acesta, atât de necesare, să se deschidă și în alte locuri din țară.

Dar, la Zi de Bine totul stă la urmă în puterea celor aleg să ni se alăture donându-și ziua de naștere, trimițând un sms cu textul SUS la 8845, redirecționând 3,5% din impozitul pe venitul anual sau, pur și simplu, trimițându-ne încurajări, informații și vorbe bune! Vă mulțumim!

Dacă știți și voi vreo inițiativă locală despre care merită vorbit, un om fain care face lucruri care inspiră sau dacă puneți la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrieți-ne iute la zidebine@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.