Confidenţialitate

Zelenski îl invită pe Trump în Ucraina să vadă dezastrul provocat de Putin. „Veniţi, vedeţi şi apoi să avansăm un plan pentru a pune capăt războiului” | VIDEO

Volodimir Zelenski l-a învitat pe Donald Trump, într-un interviu difuzat duminică de canalul de televiziune american CBS, să vină în Ucraina pentru a vedea cu ochii săi dezastrul provocat de armata rusă, informează AFP, citat de Agerpres.

Zelenski: „Veţi înţelege ce a făcut Putin”

Interviul, acordat pentru emisiunea 60 Minutes, a fost înregistrat înainte de atacul rus care a făcut duminică cel puţin 34 de morţi la Sumî, în nord-estul Ucrainei.  Adresându-se indirect preşedintelui american, Zelenski a declarat: “Vrem să veniţi să vedeţi. Credeţi că înţelegeţi ce se întâmplă aici. Foarte bine, vă respectăm decizia”.

“Însă, vă rugăm, înainte de a lua orice decizie, înainte de orice formă de negociere, veniţi să vedeţi oamenii, civilii, luptătorii, spitalele, bisericile, copiii, distruşi sau morţi. Veniţi, vedeţi şi apoi să avansăm un plan pentru a pune capăt războiului”, a subliniat Zelenski.

“Veţi înţelege ce a făcut Putin”, a adăugat preşedintele ucrainean.

După revenirea sa la Casa Albă, la sfârşitul lui ianuarie, Donald Trump a început negocieri cu Moscova, fără a implica Kievul şi europenii, însă nu a reuşit până în prezent să-l convingă pe omologul său rus Vladimir Putin să accepte un armistiţiu în luptele din Ucraina.

În timp ce Donald Trump a părut recent că îşi pierde răbdarea faţă de Moscova, Zelenski a estimat că “nu se poate avea încredere în Putin”.

“I-am spus asta preşedintelui Trump în nenumărate rânduri (…): Putin nu a vrut niciodată să oprească războiul. El nu a vrut niciodată ca noi să fim independenţi. Putin vrea să ne distrugă complet”, a afirmat Zelenski.

JD Vance l-a acuzat pe Zelenski că organizează vizite de „propagandă” în Ucraina

În timpul altercaţiei aprinse de la sfârşitul lui februarie la Casa Albă, vicepreşedintele american JD Vance l-a acuzat pe Zelenski că organizează vizite de “propagandă” în Ucraina.

Volodimir Zelenski a dezminţit din nou această acuzaţie în interviul pentru CBS şi a dat asigurări că vizita lui Trump se va face “fără pregătire”. “Nu va fi teatru (…). Veţi putea merge unde doriţi, în orice oraş care a fost ţinta unui atac”, a spus Zelenski.

Întrebat cu privire la afirmaţiile lui Donald Trump, care l-a calificat drept “dictator” şi a estimat că puterea de la Kiev a fost cel care a declanşat războiul, Zelenski a deplâns faptul că “punctul de vedere rusesc este prevalent în SUA”.

“Aceasta este revelator cu privire la influenţa enormă a politicii de informare rusă în America, asupra politicii SUA şi asupra personalului politic”, şi-a exprimat Zelenski regretul.

Interviul a fost înregistrat la Krivîi Rih (Krivoi Rog), oraşul natal al lui Zelenski, unde un atac a ucis la începutul lui aprilie 20 de persoane, dintre care nouă copii.

Preşedintele ucrainean a mărturisit că nutreşte “o ură de 100%” pentru preşedinte rus. “Ce poţi spune altceva despre cineva care vine aici să ucidă oameni, (să ucidă) copiii noştri?”, a spus Zelenski, înainte de a adăuga: “aceasta nu înseamnă că nu trebuie să depunem eforturi pentru a opri războiul cât mai repede posibil”.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Reacții la nivel mondial după ce Rusia a ucis 34 de oameni în orașul Sumî, în Duminica Floriilor: „Arată ce se întâmplă cu presupusa dorinţă de pace a Rusiei” / „Un atac rusesc oribil şi laş” | AUDIO

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.