Confidenţialitate


Zeci de kilograme de semințe de mac cu conținut ridicat de substanțe cu efect halucinogen, descoperite în mai multe magazine din Ialomița | AUDIO


Zeci de kilograme de semințe de mac cu conținut ridicat de substanțe cu efect halucinogen, descoperite în mai multe magazine din Ialomița | AUDIO

Zeci de kilograme de semințe de mac, care nu fuseseră tratate cum trebuie și aveau un conținut ridicat de substanțe cu efect halucinogen au fost descoperite de inspectorii sanitar-veterinari în magazinele din Ialomița. Controalele au venit în urma unor alerte alimentare ce anunțau că există loturi de semințe de mac cu astfel de probleme. Două magazine au fost amendate, pentru că – deși se știa că marfa provine din loturile respective – nu a fost scoasă de la raft. Printre produsele cu probleme se află și grisinele cu mac.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Au fost controale în mai multe județe ale țării în urma unei alerte transmisă prin Sistemul de Alertă Rapidă pentru Alimente și Furaje, după ce s-a descoperit că un sortiment de semințe de mac de import are un conținut prea mare de alcaloizi.

Din mac se extrage opiul, folosit la fabricarea unor medicamente cu efect de calmare a durerilor, dar care are un potențial halucinogen recunoscut.

Aparent, producătorul din Slovacia nu ar fi tratat corespunzător semințele de mac, pentru a elimina substanța respectivă.

Printre județele în care au ajuns semințe din loturile respective este și Ialomița, unde inspectorii Direcției Sanitar Veterinare au făcut mai multe controale la magazine și depozite.

În urma acestora, aproape 60 de kilograme de semințe de mac din lotul pentru care s-a emis alerta au fost retrase de la vânzare. La fel și în cazul a peste 110 kilograme de grisine cu mac cu aceeași sursă de proveniență.

S-au dat însă și amenzi. Două supermarketuri au fost sancționate cu 12.000 de lei din cauză că, deși știau de alertă și erau obligate să retragă de la vânzare macul, nu au făcut-o.

Semințele de mac ar fi urmat să ajungă în casele oamenilor, dar și în patiserii, unde sunt folosite ca materie primă pentru covrigi și alte produse.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Carnea sintetică a fost interzisă de Senat. Camera Deputaților va lua decizia finală | AUDIO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…