Confidenţialitate

Zeci de tablouri și sculpturi furate acum 6 luni din Belgia, descoperite în București

Zeci de tablouri și sculpturi furate dintr-un seif din Belgia – în urmă cu 6 luni – au fost descoperite în București.

Au fost scoase la lumină în urma unei percheziții care s-a desfășurat ieri în Capitală.

Totuși, anchetatorii nu au reușit să găsească toate operele de artă care au dispărut din depozitul belgian.

Persoane neidentificate au furat, în martie, dintr-o boxă aflată într-un depozit securizat din Anvers, Belgia, 59 de opere de artă – tablouri şi sculpturi, apreciate la o valoare de aproximativ de 160.000 euro.

Ancheta  este coordonată de autorităţile judiciare belgiene care au solicitat ajutorul anchetatorilor români.

Drept urmare, procurorii au percheziționat, miercuri, domiciliul unei persoane suspecte în acest caz, unde au găsit 46 de tablouri furate din Anvers. Acestea vor fi predate autorităților judiciare belgiene, au anunțat reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.