Confidenţialitate

Zeci de români de etnie romă au traversat recent granița Mexic-SUA pentru a cere azil și spun că fug de rasism

Zeci de cetățeni români de etnie romă au traversat recent granița Mexic-SUA din sudul statului Texas în ultimele săptămâni pentru a cere azil.

Jurnaliștii Reuters au scris despre faptul că au văzut grupuri numeroase formate din acești migranți traversând fluviul Rio Grande pe plute de mai multe ori în luna mai.

Agenții vamali americani spun că au prins peste 2.200 de români la granița de sud anul acesta, de aproape 10 ori mai mulți comparativ cu cei 260 prinși întregul an trecut.

Numeroși imigranți români zboară de la Paris la Mexico City ca turiști deoarece nu au nevoie de o viză pentru a intra în Mexic.

Traficanții de persoane îi duc, apoi, cu autobuzul la granița Statelor Unite, unde traversează fluviul Rio Grande cu plute improvizate sau alte ambarcațiuni. Sunt, în general, familii extinse, de 10-15 persoane.

Ies în evidență fiind în general persoane înalte, femeile poartă rochii înflorate în timp ce bărbații adidași și treninguri. Un fotograf al agenției de presă a relatat că a văzut aproape 200 de romi români traversând granița în diferite puncte.

Reuters scrie că agenții vamali i-au prins în apropierea fluviului și au încercat să vorbească în spaniolă cu ei. După un moment de pauză, romii au explicat cu dificultate în engleză că sunt români.

Migranții intervievați de Reuters au afirmat că au fugit de rasismul din România pentru a cere azil în Statele Unite.