Zeci de primării din țară, care dețin parcuri eoliene și au incasat impozite pentru turbine, sunt la un pas de executare silită. În urma unor decizii definitive ale instanțelor, primăriile trebuie să restituie în total peste 100 milioane de euro operatorilor de parcuri eoliene. Cele mai multe primării, în pericol să pună lacăt ușilor, sunt în județul Constanța.
În perioada 2014- 2019, primăriile au încasat, conform legii de la acea vreme, impozite pe turbinele eoliene. Turbinele nu sunt clădiri, ci echipamente, au invocat în instanță operatorii parcurilor eoliene. Au câștigat, astfel, dreptul de a le fi restituiți banii.
Primăriile sunt acum amenințate cu executarea silită pentru datorii de zeci de milioane de euro. Asociația Comunelor din Județul Constanța, condusă de primărița Marian Gâju, s-a mobilizat, cerând ajutorul Parlamentului și al Curții de Conturi:
„Am dat un model făcut în cooperare, că altfel și să vândă comuna nu reușeau să plătească câți bani încasaseră de la marile companii care au eoliene pe teritoriul României”.
Președintele Comisiei de Buget Finanțe din Camera Deputatilor, constănțeanul Bogdan Huțucă, împreună cu toți parlamentarii de Constanța, au propus și obținut completarea legii privind Codul de procedura fiscală.
Adrian Roșu, primarul comunei Fântânele, cu cel mai mare parc eolian din Dobrogea, abia așteaptă aprobarea legii:
„Sperăm ca aceste impozite, 9 milioane de euro, pe care noi le-am încasat de-a lungul anilor, să fie compensate de la bugetul de stat pentru că, la momentul respectiv, autoritățile locale nu au făcut decât să respecte dispozițiile legale în vigoare”.
Noua lege prin care creanțele fiscale față de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, se sting, a fost trimisă, pe 1 aprilie, la președintele României, pentru promulgare.