Confidenţialitate

Zeci de mii de persoane s-au reunit astazi la Hiroshima pentru a marca 69 de ani de la lansarea primei bombe atomice

Câţiva supravieţuitori, rude ale victimelor, oficiali guvernamentali şi delegaţii străine au ținut un moment de reculegere la ora locală 08.15, ora la care, la 6 august 1945, bombardierul american Enola Gay a lansat bomba ce a transformat oraşul într-un infern nuclear.

Cel puţin 140.000 de persoane au murit fie imediat, fie din cauza expunerii la radiaţii, în lunile următoare.

Primarul oraşului Hiroshima, Kazumi Matsui, le-a cerut preşedintelui Barack Obama şi tuturor liderilor naţiunilor ce deţin arma nucleară să viziteze oraşele bombei atomice cât mai repede posibil, pentru a se convinge că armele nucleare sunt răul absolut şi că nu trebuie să se mai permită existenţa lor.

Bombardamentul de la Hiroshima a fost urmat de cel de la Nagasaki (sud-vest) la 9 august, soldat cu peste 70.000 de morţi. Aceste atacuri au grăbit capitularea Japoniei şi încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, la 15 august 1945.