Confidenţialitate

Zeci de mii de pelerini participă la procesiunile de Sf. Maria

Zeci de mii de pelerini au sosit încă de ieri la manastirile din Vestul ţării, unde au loc slujbe şi procesiuni impresionante de Sfa Maria.

La Nicula în judeţul Cluj şi la Maria Radna, lângă Arad, oamenii vin să se roage la icoane despre care se crede că sunt făcătoare de minuni.

La Nicula poienile din jurul manastirii sunt pline de corturi ale pelerinilor. Au venit din toată ţara, ba chiar şi din străinătate.

Procesiunea a început încă de ieri, când credincioşii au mers pe jos din oraşul Gherla până la biserica de lemn a Mânăstirii Nicula

Noaptea trecută, slujba s-a încheiat în jurul orei 2 şi s-a terminat cu o procesiune în jurul bisericii.

Icoana în jurul căreia s-a dezvoltat pelerinajul, a fost pictată în anul 1691.

Există mărturii ale militarilor austrieci, potrivit cărora, icoana Maicii Domnului de la Nicula a lăcrimat intre 15 februarie și 12 martie 1699.

La Arad, se află 2 dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din vestul ţării, în preajma sărbătorii de Sfânta Maria

Mănăstirea Basilica Papală Maria Radna şi Mănăstirea Hodoş-Bodrog. La prima dintre ele, slujbele special – care se tin in 5 limbi – au început încă de sâmbăta trecută.

Noaptea trecută, însă, la Hodoş Bodorog a avut loc Procesiunea “Drumul Crucii”. Credincionşii parcurg în total 4 km şi s-au oprit la cele 14 cruci, unde aprind lumânări şi se roagă.

fOTO: renastereacluj.ro