Confidenţialitate

Zeci de angajați ai Termocentralei Mintia protestează în continuare în curtea societății

Câteva zeci de angajați ai Termocentralei Mintia protestează și marți în curtea societății, în timp ce reprezentanții lor se înntâlnesc la București cu ministrul Virgil Popescu.

Sindicaliștii au decis să protesteze în continuare, pentru că Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a respins solicitarea privind emiterea autorizației integrate de mediu pentru activitatea de producere a energiei electrice și termice.

Liderul Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc, spune că acest lucru ar putea să însemne că Termocentrala nu va mai putea să funcționeze și că guvernanții ar putea s-o închidă, pentru că o nouă cerere pentru ca Mintia să primească această autorizație ar dura cam 3 luni.

Iștoc adaugă că reprezentanții sindicatului îi vor cere ministrului Virgil Popescu să rezolve aceste probleme, iar opțiunea ar fi ca Termocentrala de la Mintia să fie preluată de către Consiliul Județean.

Foto: Facebook/Gyuri Illes