Confidenţialitate

Zece poliţişti din Cluj, condamnaţi la închisoare cu executare pentru luare de mită

Poliţiştii le cereau bani șoferilor opriți în trafic pentru diverse încălcări ale regulilor de circulație, iar în schimb nu le mai dădeau amenzile care s-ar fi cuvenit.

Dosarul se judecă de la finalul anului 2013, iar după șapte ani a venit și prima sentință: închisoare cu executare.

Zece foști angajați la Poliția Rutieră din Cluj au găst găsiți vinovați de Tribunal pentru luare de mită în formă continuată.

Sentințele variază de la opt luni cu executare, pedeapsa cea mai mică, până la doi ani și patru luni cu executare.

Potrivit anchetatorilor, polițiștii își formaseră o veritabilă rețea.

Aceștia urmăreau cel mai adesea să-i oprească în trafic pe șoferii care depășeau limita legală de viteză.

Procurorii spun că șoferilor li se inducea ideea de a oferi ceva, iar uneori și se spunea exact că trebuie să plătească o anumită sumă pentru a evita o amendă mult mai mare.

Tot din rechizitoriu reiese că cei zece polițiști ar fi luat mită de cel puțin 70 de ori.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.