Pasagerii se plâng că au fost ţinuţi pe aeroportul din Iaşi timp de patru ore fără să li se dea explicaţii. Iniţial, au fost informaţi că vor decola cu întârziere, pentru ca în cursul serii pasagerilor să li se spună că avionul nu mai pleacă din cauza unei defecţiuni tehnice.
Aeronava ar fi trebuit să decoleze de pe aeroportul ieşean la ora 14.40.
Acum, oficialii Tarom au anunțat că zborul Iaşi – Munchen a fost reprogramat pentru mâine dimineaţă, la 8.30.
În ultimele luni, au avut loc mai multe incidente legate de zborurile Tarom, în special din cauza unor defecţiuni tehnice. Compania operează în prezent cu 22 de aeronave.