Zbor direct spre Coasta Amalfi. Autoritățile italiene vor deschide un aeroport militar din orașul-stațiune Salerno pentru cursele comerciale. De obicei, turiștii – între care foarte mulți români – alegeau curse spre Napoli și de acolo se îndreptau spre coasta amalfitană cu mașini ori trenuri. Primele zboruri vor avea loc în iulie.
Coasta Amalfi este una dintre cele mai populare regiuni de vacanță din Italia. Înconjurate de munți înalți, veșnic verzi, orașele de coastă pitorești atrag mii de turiști numai din România în orașe orecum Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello, pentru a numi doar câteva.
Cel mai apropiat aeroport de această zonă este în prezent în Napoli. De acolo, sunt două ore cu trenul sau o oră și jumătate cu mașina până la Amalfi.
Situația se va schimba din vară, când Coasta Amalfi își va avea propriul aeroport, în Salerno – anunță presa italiană citată de platforma elvețiană Travel News.
De altfel, elvețienii sunt între turiștii cu care de mână care ajung în număr mare pe coasta amalfitană.
Zborurile încep în iulie
Mai exact, din 11 iulie, când vor fi operate primele curse spre orașul francez Nantes. Atunci urmează să fie re-deschis Aeroporto di Salerno-Costa d’Amalfi.
Fostul aeroport militar există de aproape un secol, dar nu a fost niciodată folosit pentru zborurile de pasageri. Aproape 260 de milioane de euro sunt cheltuiți acum pentru renovarea aeroporturlui.
Mai sunt programate tot în iulie zboruri spre Cagliari. Din septembrie, vor fi disponibile curse spre Catania-Sicialia și Verona.
Planurile de extindere prevăd că aeroportul ar urma să gestioneze până la șase milioane de pasageri pe an până în 2046. Va avea noi zone de operare și un nou terminal de pasageri, care urmează să fie finalizat până în 2027.
Sursa colaj foto: Shutterstock
Citește și: Felipe Massa dă în judecată Formula 1 pentru titlul de campion mondial din 2008 | AUDIO