Confidenţialitate

Wizz Air: Zborul Bucureşti-Catania s-a confruntat cu turbulenţe, doi pasageri au avut atac de panică

Zborul Wizz Air de joi, de pe ruta Bucureşti – Catania, s-a confruntat cu turbulenţe, iar doi pasageri au avut atac de panică, echipajul solicitând asistenţa personalului medical după aterizarea în siguranţă a aeronavei, a anunţat compania aeriană Wizz Air.

Zborului i s-a solicitat de turnul de control să menţină altitudinea deasupra aeroportului Catania înainte de aterizare.

”Zborului Wizz Air W3251 de la Otopeni la Catania, din 20 septembrie, i s-a solicitat de turnul de control să menţină altitudinea deasupra aeroportului Catania înainte de aterizare, în condiţiile în care pista era inspectată din cauza unui posibil impact cu o pasăre a unei alte aeronave”, se arată în comunicat.

În timpul aşteptării, zborul a experimentat turbulenţe, iar doi pasageri au avut atac de panică.

După ce aeronava a aterizat în siguranţă, echipajul a solicitat asistenţa personalului medical pentru pasagerii afectaţi, potrivit companiei.

Debarcarea a continuat normal după ce a fost acordată asistenţa medicală şi echipajul a urmat procedurile standard.