Wizz Air a anunțat joi că suspendă rutele dintre Emiratele Arabe Unite și România (București – Dubai și Cluj-Napoca – Dubai), între 21 martie și 3 aprilie 2020 inclusiv.
Zborurile de joi dintre București și Dubai vor fi operate, dar, din cauza restricțiilor, doar cetățenii Emiratelor Arabe Unite vor putea călători pe zborurile spre Dubai, în timp ce pe zborurile spre România vor putea călători doar cetățeni români.
„Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air.
Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat.
În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele”, se arată într-un comunicat al companiei aeriene.