Confidenţialitate


Dosarul White Tower: 5 persoane – inclusiv directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană şi un şef serviciu de la Primăria Ploiești – au fost reținute | AUDIO


Dosarul White Tower: 5 persoane – inclusiv directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană şi un şef serviciu de la Primăria Ploiești – au fost reținute | AUDIO

Dosarul White Tower – complexul imobiliar din Ploieşti, al cărui dezvoltator ar fi revândut 24 apartamente deja cumpărate: 5 persoane au fost reținute, inclusiv directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană, dar şi un şef serviciu din cadrul Primăriei Ploieşti. Prejudiciul, în acest caz, se ridică la 1 milion de euro.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După perchezițiile de la Primăria Ploiești, 2 persoane vor fi cercetate sub control judiciar, iar alte 3 vor fi duse în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Printre cei care vor fi prezentaţi instanţei se află directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană, Rita Neagu, dar şi un şef serviciu din cadrul Primăriei Ploieşti.

Din 2018 până în 2022, 16 persoane au fost înșelate de un dezvoltator imobiliar din Ploiești. Acesta a construit un etaj în plus cu 30 de apartamente fără a respecta prevederile autorizaţiilor de construire şi a documentaţiilor tehnice aferente. Ulterior, pentru intabularea imobilului, cu sprijinul unor funcţionari publici, a întocmit o serie de documente false care atestau recepţia lucrărilor de construcţie.

De asemenea, dezvoltatorul imobiliar a încheiat cu mai multe persoane o serie de promisiuni şi contracte de vânzare-cumpărare, pentru 24 de apartamente, construite şi intabulate ilegal.

În acest dosar se află în arest preventiv avocatul Vlad Nichita şi doi reprezentanţi ai dezvoltatorului imobiliar, Mărioara Lupu și fiul său Mihai Lupu, iar 2 notari  sunt în arest la domiciliu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Percheziții DNA la Primăria Ploiești, în dosarul privind afacerea White Tower, în care un dezvoltator imobiliar a vândut mai multor persoane aceleași apartamente | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria