Confidenţialitate

WHAT CULTURE: Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii

Înaintea începerii unui nou weekend special la Europa FM, de data aceasta dedicat divelor , vă prezentăm un clasament realizat de whatculture.com, în urmă cu doi ani.

Dicţionarul Limbii Române din anii 50 definea “diva” ca fiind “artistă de operă sau de cinematograf foarte mult admirată de public. V. vedetă”. În 1986 “diva” era numită o “cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; (peior.) femeie care dorește să fie admirată; femeie care frapează”. Cea mai recentă ediţie a Dicţionarului Explicativ al Limbrii Române (DEX) defineşte ceva mai simplu termenul de “divă”: “Cântăreață sau artistă celebră de teatru ori de cinema. – Din it., fr. diva”.

Cuvântul este folosit însă în vorbirea curentă şi ca având conotaţii negative, sensuri exploatate şi de whatculture.com, în urmă cu doi ani, când a realizat Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii.

10

Pe locul 10 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Mariah Carey.

Despre ea se spune că are un asistent angajat special pentru o ajuta să urce şi coboare scările în siguranţă. Atunci când merge într-o cameră de hotel se aşteaptă să găsească zeci de trandafiri albi şi lumânări parfumate care să miroasă a vanilie.

Cântăreaţa americană Mariah Carey a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în luna august a acestui an, la Los Angeles.

Mariah Carey, câştigătoare a cinci premii Grammy, a cunoscut succesul în anii ’90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreaţă în Statele Unite ale Americii în anii ’90, iar albumele ei s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu casa de discuri Columbia Records.

9

Pe locul 9 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Celine Dion.

Camera de hotel în care se gazează trebuie să aibă temperatura reglată la fix 22 de grade Celsius.Călătoreşte cu o echipă impresionantă pentru care cere o parcare dedicată în care să intre cel puţin 20 de trailere, 10 autocare, 3 limuzine şi 2 microbuze pentru staff. Poate una dintre cele mai bizare cerinţe este legată de chipsurile pe care le serveşte, care trebuie să fie perfect netede.

8

Pe locul 8 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Lady Gaga. Zona de backstage o doreşte dezinfectată folosind clor fix înainte să îşi facă apariţia. Conumă Dr Pepper, Ginger Ale, 12 sticle de apă plată şi 10 de apă minerală, sau măcar atâtea vrea să aibă mereu la îndemână.

7

Pe locul 7 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Barbara Streisand .

Fiind una dintre cele mai vechi dive în activitate, Barbara Streisand are şi pretenţii pe măsură. Vrea petale de trandafir în vasul toaletei, 120 de prosoape realizate de un designer în culoarea piersicii, dar şi 10 lămpi ale unui designer care să-i decoreze camera în care stă. Pentru hotelul care o cazează are mereu ca cerinţă specială să îmbrace toţi membrii echipei de securitate cu tricouri de culoare închisă.

6

Pe locul 6 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Jennifer Lopez .
Şi-a lansat albumul de debut, “On the 6”, în 1999. Jennifer Lopez s-a remarcat şi în calitate de jurat al emisiunii-concurs “American Idol”, dar şi cu numeroase albume pop, care s-au vândut în peste 75 de milioane de exemplare. Printre cerinţele ei care au făcut înconjurul tabloidelor din întreaga lume este una legată de căştile încrustate cu diamante, pe care le cere, dar şi echipa de 12 persoane doar pentru machiaj şi aranjatul părului. Cere adesea să aibă un elicopter la dispoziție, gata de decolare rapid, dar și o maseuză oricând gata să aibă grijă de ea.

5

Pe locul 5 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Nicki Minaj. O prezență coloartă și excentrică, mai puțin cunoscută publicului român, Nicki Minaj șochează de multe ori prin aparițiile sale. Iar atunci când se îmbracă are nevoie în dressing de trandafiri albi și roșii. Bea doar apă Dasani pe care o cere să vină la temperatura camerei – 12 sticle – și încă 12 să fie ținute de la gheață.

În luna august 2015, Muzeul Madame Tussauds din Las Vegas a decis să dubleze paza în zona în care este expusă statuia din ceară a cântăreţei Nicki Minaj, după ce tot mai mulţi fani ai artistei s-au fotografiat într-un mod “nepotrivit” alături de aceasta, realizând selfie-uri cu conţinut sexual explicit.

4

Pe locul 4 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Christina Aguilera. Ea cere să aib oriunde se duce parte de escortă din partea poliției pentru că nu își poate permite să piardă timp în trafic. În 2013, când a fost realizat topul, artista câștiga în medie 225.000 de dolari/oră!

3

Pe locul 3 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Madonna. Supranumită Regina Muzicii Pop, Madonna știe să se comporte ca o adevărată divă și a reușit să se reinventeze de la un an la altul, modelând tendințe și păstrând fani mai multe decenii la rând.

Cum a fost în România, e ușor să ne amintim că pentru concertul Madonnei din 26 august 2009, din Parcul Izvor din Bucureşti, organizatorii au fost obligați să asigure în culise o sală de masaj, o cabină de duş cu hidromasaj, o sală de gimnastică, 500 de trandafiri albi şi roşii, iar cabinele au fosttapisate cu mătase albă. Madonna a fost însoţita în turneul mondial de staff-ul personal format din 34 de persoane (antrenori de fitness, un terapeut, un designer de interior, un bucătar etc).

2

Pe locul 2 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Diana Ross.

În urmă cu doi ani, Diana Ross a primit un onorariu de 500.000 de dolari pentru a cânta la petrecerea organizată în India, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a lui Vladimir Doronin, iubitul top modelului britanic Naomi Campbell. Dar nu banii pe care îi cere o aduc pe locul doi în top, ci faptul că ea consideră că totul i se cuvine și inclusiv un restaurant ar trebui să dea alți clienți afară pentru a-i elibera ei o masă. O scenă în acest sens este și cea care i-a determinat pe realizatorii topului să o plaseze pe Diana Ross pe locul 2în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii .

1

Pe locul 1 în Top 10 cele mai dificile dive ale muzicii se află Katy Perry. Artista cere să aibă mereu aproape un paletar, în cazul în care decide să își schimbe în ultimul moment culoarea părului, astfel încât să poată alege din nuanțe și culori cât mai variate.

Simte că este o vedetă și trebuie să se comporte ca atare și cu șoferul care are un set de 23 de reguli pe care trebuie să le respecte cu strictețe. Printre ele, interdicția de a-i face poze artistei sau de a îndrăzni să îi ceară autograful, dar cea mai ciudată cerință este legată de privitul în oglinda retrovizoare – îi este interzis șoferului care o conduce pe Katy Perry să privească în oglindă spre bancheta din spate.

Katy Perry, în vârstă de 30 de ani, a devenit celebră cu o serie de piese pop foarte populare, precum “Teenage dream”, “Firework”, “California Gurls”, “E.T.”, “Hot N Cold” şi “I Kissed a Girl”, extrase de pe albumul ei de debut “One Of The Boys” din 2008 şi de pe albumul “Teenage Dream” din 2010.

Cântăreaţa Katy Perry a obţinut, graţie profitabilului turneu mondial “Prismatic World Tour”, venituri de 135 milioane de dolari în ultimele 12 luni, potrvit Forbes.