Preşedintele american Donald Trump a lansat, miercuri, planul de reformare a fiscalităţii şi scăderea impozitelor, devenite prioritate absolută după eşecul modificării legii asigurărilor de sănătate, relatează CNN.
‘Proiectul meu este axat pe muncitori, pe locuri de muncă’, a declarat liderul de la Casa Albă.
Donald Trump îşi va promova proiectul în discursuri pe care le va susţine în diverse state.
‘Cred că [reforma – n.r] va fi foarte puţin în beneficiul oamenilor bogaţi’, a ţinut să precizeze preşedintele, unor atacuri lansate de la adversarii democraţi.
În opinia președintelui, că ‘planul este șansa unei generații’.
Impozitul federal pe venit ar urma să fie redus şi va avea 3 trepte, faţă de cele 7 din prezent.
Nivelul maxim va fi de 35%, în loc de 39,6%.
Pentru companii, impozitul ar urma să scadă de la 35% la 20%, adică sub media ţărilor industrializate, de 22,5%. De asemenea, planul prevede trecerea la un sistem de impozitare teritorială, cu scopul de a scuti profiturile realizate de compmaniii în străinătate şi de a încuraja repatrierea lor în SUA.
Democraţii insistă ca impozitele să nu scadă cu nici măcar un cent pentru cele 1% gospodării cele mai bogate familii din SUA.
Unanimitatea nu este sigură nici în cadrul majorităţii republicane, notează France Press.