La 25 de ani de la primul concert, trupa VUNK caută 25 de povești VUNKtastice.
Pe 16 octombrie, la Sala Polivalentă, VUNK lansează un nou album, printr-un concert extraordinar, “Deja Vu”.
Pentru a marca așa cum se cuvine acest eveniment, membrii trupei își doresc ca, alături de ei, pe coperta albumului, să fie fanii lor.
Toți cei care au amintiri legate de VUNK, dacă unul dintre cântece a lăsat o urmă specială în sufletele lor sau poate unul dintre concerte i-a marcat, sunt invitați să intre pe www.vunk.ro, să completeze formularul și să-și trimită poveștile. Autorii celor mai inspirate 25 de povești vor apărea pe coperta albumului care va fi lansat pe 16 octombrie.
“Sunt 25 de ani de când am avut primul nostru concert pe bilete. În toți acești ani, foarte mulți fani au fost alături de noi, care știu ca au amintiri sau povești legate de cântecele sau de concertele noastre.
Sunt cupluri care s-au cunoscut pe piesele noastre, s-au împăcat, s-au căsătorit, au plâns de durere sau de bucurie, s-au legat prietenii pe viață între fanii veniți la concertele noastre.
Căutăm toate aceste povești sau multe alte amintiri legate de noi și de muzica noastră, pentru ca acești fani să apară pe coperta celui mai nou album al nostru, care va fi lansat pe 16 octombrie, la concertul aniversar de 25 de ani VUNK, Deja Vu, de la Sala Polivalentă”, a declarat Cornel Ilie.
De 25 de ani pe scena din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook.
Single-uri precum “Pleacă”, “Vreau o țară ca afară”, “Așa și” sau “Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.
În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român: “Jur să spun adevărul”.
Primul single extras de pe albumul “Deja Vu” este “Mi-e dor de tine”, lansat de Ziua Dorului, pe 13 mai.