Confidenţialitate

Vremea se schimbă radical. Vom trece, în numai 48 de ore, la temperaturi în medie cu 15 grade mai mici decât cele de până acum

Meteorologii atenționează că, începând de miercuri seară, va începe o schimbare radicală a vremii.

Potrivit ANM, o masă de aer rece va traversa la nivelul emisferei nordice dinspre nord-vestul Europei către țara noastră.

Frigul va pătrunde dinspre vestul și nord-vestul țării și va ajunge și în regiunile sudice și estice vineri, efectul fiind temperaturi în medie cu 15 grade mai mici decât cele de până acum, după cum a spus Alina Șerban, de la Administrația Națională de Meteorologie, la Jurnalul de Seară Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 Informare meteo pentru toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ploi, vânt și frig, valabilă la nivelul întregii ţări de joi până sâmbătă dimineaţa.

Potrivit ANM, în perioada 3 octombrie, ora 4.00 – 5 octombrie, ora 9.00 se anunță ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări temporare ale vântului și răcire accentuată.

Aria ploilor va fi în extindere dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, izolat 40 l/mp.

Vor fi și perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie, în special în Transilvania și Moldova, apoi și în regiunile sud-estice.

Se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat, posibil, vijelii și grindină.

Vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40…50 km/h.

Vremea se va răci semnificativ pe parcursul zilei de joi (3 octombrie) în vest și nord-vest, iar vineri (4 octombrie) și în restul teritoriului.

În schimb, pentru București a fost emisă o prognoză specială.

Meteorologii avertizează că temperaturile vor ajunge  în București de la 30 de grade joi la doar 8 grade vineri.