În intervalul 09 martie– 11 martie, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare, intensificări ale vântului.
Aria precipitațiilor moderate cantitativ va cuprinde treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului și zona Carpaților Meridionali și de Curbură.
Vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud și în sud-est, în noaptea de marți spre miercuri, 9/10 martie, și în prima parte a zilei de miercuri, 10 martie, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. Izolat se va forma polei sau ghețuș.
Ninsori în general slabe cantitativ se vor semnala local și în Transilvania, Moldova și în restul zonei montane.
Vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice și sud-estice, precum și la munte, cu viteze în general de 45…55 km/h, temporar viscolind ninsoarea şi amplificând senzaţia de frig.
Vremea va fi deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri şi joi cu precădere în regiunile sudice, unde valorile termice vor fi cu 8…10 grade mai scăzute decât mediile multianuale, iar în nopțile de miercuri spre joi (10/11 martie) și joi spre vineri (11/12 martie) în majoritatea regiunilor.
Foto: Inquam/George Călin