Informarea privind răcirea bruscă a vremii, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), intră în vigoare duminică la ora 16.00 şi este valabilă până marţi, la ora 23.00.
Vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15 – 20 de litri pe metru pătrat.
Temperaturile vor fi în scădere în următoarele două zile.
Duminică seară va ploua, iar din noaptea de duminică spre luni precipitaţiile se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării.
Meteorologul Oana Păduraru, ANM:
În noaptea de luni spre marţi şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara.
Va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă.
Vântul va fi mai puternic și va atinge viteze ce vor depăşi 50 – 60 km/h.
La munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, potrivit ANM.