Confidenţialitate

Vremea în București: Sâmbătă și duminică revin ploile

ANM anunță caniculă în București pentru ziua de vineri, iar de sâmbătă și duminică va crește probabilitatea pentru ploi, chiar torențiale.

În Capitală vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară în orele amiezilor, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.

Cerul, mai mult senin, va avea înnorări temporar accentuate în după-amiezile zilelor de sâmbătă și duminică (04 și 05 iunie), când va crește semnificativ probabilitatea pentru averse, ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime în aceste zile vor fi de 35…36 de grade, iar cele minime de 19…21 de grade.