Confidenţialitate

Vremea în București: Disconfort termic accentuat și averse în a doua parte a zilei

Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, disconfortul termic se va menţine ridicat în Capitală, deşi temperatura maximă va fi în scădere, şi se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Pe parcursul zilei de marţi, disconfortul termic se va menţine ridicat, deşi temperatura maximă va fi în scădere faţă de zilele precedente şi va ajunge la 31 – 32 de grade. Mai ales după-amiaza şi seara vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Miercuri, instabilitatea atmosferică se va accentua îndeosebi după-amiaza, când se vor semnala averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină.

Temperatura maximă, apropiată de norma climatologică a perioadei, va fi în jurul valorii de 29 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi abundente, precum şi o informare de instabilitate atmosferică, valabile, treptat, în întreaga ţară, până miercuri seara.

Conform meteorologilor, în intervalul 20 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 3:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme rea în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

În acelaşi timp, în sud-estul ţării, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar spre seară şi noaptea pe arii restrânse se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică.

FOTO: INQUAM Photos/Octav Ganea