Confidenţialitate

Vreme extrem de caldă în weekend, cu temperaturi de până la 25 de grade. Meteorolog: „În mod normal ar trebui să înregistrăm între 8 și 13 grade”

Vreme deosebit de caldă în acest sfârștit de săptămână, anunță meteorologii. Temperaturile maxime de sâmbătă vor ajunge și la 25 de grade în sudul țării. În mod normal, maximele pentru sfârșit de martie nu ar fi trebuit să treacă de 13 grade.

Oana Păduraru, de la Administrația Națională de Meteorologie:

„Ne așteptăm ca pe parcursul zilei de mâine temperaturile să urce până la valori maxime de 25 de grade în zona Munteniei dar și în zona Moldovei, în partea centrală a Moldovei, iar în partea de nord și nord-vest având în vedere că treptat și nebulozitatea va fi în extindere și își vor face apariția chiar și ploile ne așteptăm la o scădere a valorilor termice însă duminică chiar și acolo cresc ușor temperaturile. În mod normal ar trebui să înregistrăm în această perioadă temperaturi maxime cuprinse în general între 8 și 13 grade.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sâmbătă ploile vor fi prezente în nordul și vestul țării. De duminică, vor fi posibile averse și descărcări electrice în toată țara:

„Vreme este mai instabilă în mare parte din țară dar mai ales în regiunile din jumătatea de est a țării și mă refer la estul Transilvaniei, zona Munteniei dar și zona Moldovei și a Dobrogei. Aici vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoțite și de descărcări electrice și unele intensificări ale vântului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Argentina se confruntă cu cele mai ridicate temperaturi din ultimii 60 de ani. Unele școli le-au permis elevilor să vină la cursuri în costum de baie | AUDIO