Confidenţialitate

Vreau să îl ajut pe Moș Crăciun! De Crăciun, punem Zâmbetul într-o cutie

Anul acesta, de Crăciun, punem Zâmbetul într-o cutie!

Pregătiți un cadou pentru un copil căruia puteți să-i desenați cel mai mare zâmbet pe chip. Puteți pune în pachet orice, de la cărți de colorat, haine, jucării, până la dulciuri care nu se topesc. Puteți adăuga și o scrisoare cu gânduri frumoase și un zâmbet desenat chiar de mâinile voastre.

Împachetați-l în hârtie colorată și scrieți pe el dacă este pentru o fetiță sau un băiețel. Nu uitați să treceți și vârsta pentru care este potrivit darul.

Aduceți cadourile pe 4 decembrie la Sala Palatului, începând cu ora 12.00. Un spiriduș Zurli le va prelua și veți primi din partea noastră, drept răsplată pentru generozitatea voastră, un glob Zurli.

Dacă nu sunteți din București, puteți trimite sau aduce pachetele la sediul nostru, până pe data de 15 decembrie.

Adresa la care trebuie trimise pachetele este strada Barbu Văcărescu nr 164A, clădirea C3, intrarea A, etaj 2, București.

Cadourile pregătite de voi vor ajunge la copiii Asociației Șansa Ta, la cei de la Asociația Touched România și la copiii internați în secțiile de oncologie din București.

“Vreau să îl ajut pe Moș Crăciun!”
este o campanie inițiată de Zurli, recomandată de Europa FM și susținută de Fundația Noua Generație. Campania, aflată la cea de-a 9- a ediție, a adus până acum mii de zâmbete pe fețele copiilor mai puțin norocoși.