Confidenţialitate

VRANCEA: Se lucrează pentru limitarea efectelor alunecărilor de teren de la Luncile

De 4 zile de lucrează la foc continuu la Luncile în județul Vrancea, unde o alunecare de teren a produs un lac de acumulare prin obturarea râului Râmnicu Sărat.

Iar veștile de acolo sunt bune: pericolul de inundaţie a trecut. Utilajele vor rămâne în zonă pând când albia va fi decolmatată, iar râul va fi din nou pe cursul său firesc.

În satul Luncile, comuna Chiojdeni, situaţia s-a îmbunătățit. După două zile în care pompierii au acţionat cu motompompele, de alte două zile acţionează în zonă mai multe utilaje de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea.

Un utilaj a creat o breșă în barajul natural care s-a format în urma alunecării de teren iar apa a început să se scurgă.

De ieri până azi debitul a crescut simţitor, iar albia obturată de pământul care a alunecat a fost lărgită, astfel încât pericolul de inundaţii a trecut pentru moment.

Un risc rămâne dacă în următoarele zile va ploua, caz în care apa s-ar putea revărsa peste terenurile și gospodăriile din apropierea râului.

Utilajele rămân în zonă până când răul Râmnicu Sărat își va relua cursul pe care îl avea înainte de producerea alunecării de teren.

În zonă vor trebui efectuate însă ample lucrări de sistematizare pentru ca situația să nu se repete.