Confidenţialitate

Vrancea: Ninsori în zona de munte a județului. Stratul de zăpadă măsoară 5 centimentri | AUDIO

Ninge abundent și în zona de munte a județului Vrancea, unde stratul de zăpadă măsoară deja 5 centimentri. Pe drumurile din zona montană intervin utilajele de deszăpezire și nu sunt probleme. Cu totul alta e situația la câmpie, unde doar plouă. Cinci persoane au fost rănite în această dimineață, într-un accident produs pe DN2.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ninge abundent la granița dintre județele Vrancea și Covasna. Sunt însă ore bune de când sunt precipitații sub formă de ninsoare și în zona de munte a județului, unde stratul de zăpadă atinge și chiar depășește 5 centimetri. Încă de la ora 4 dimineața utilajele de la drumuri naționale au ieșit pe traseu și intervin pentru a îndepărta zăpada și pentru a împrăștia materialele antiderapante. Se acționează pe cinci drumuri naționale din zona de munte. Zăpada nu a pus până acum probleme.

Accident rutier la Dumbrăveni. Cinci oameni au fost răniți

La câmpie, în schimb, unde plouă, a fost un accident grav. Acesta s-a produs pe DN2 E85, la Dumbrăveni. Patru mașini s-au ciocnit după ce șoferul uneia dintre ele a pătruns pe contrasens. Cinci persoane, printre care un copil de 12 ani, au fost rănite în urma accidentului. Victimele au fost transportate la spital, cu traumatisme multiple. O a șasea persoană, examinată medical la fața locului de echipajul de pe ambulanță, a refuzat să meargă la spital.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Vreme de iarnă în mai multe județe. Zeci de utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului. Cum arată vremea în țară | VIDEO | GALERIE FOTO