Fostul deputat Alin Trăşculescu, condamnat în martie 2016 la trei ani de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost eliberat condiţionat, miercuri, în baza unei decizii a magistraţilor Tribunalului Vrancea.
În martie 2016, Alin Trăşculescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare.
Trăşculescu a fost condamnat pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani.
Procurorii DNA au transmis, la momentul trimiterii în judecată că inculpatul: „a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză), iniţial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. De asemenea, Trăşculescu Alin – Silviu a pretins şi suma de 1.100.000 lei, din care a primit, prin intermediul inculpatului Calotă Marian-Valeriu, în trei tranşe, suma totală de 374.000 lei”.