Fenomene extreme în județul Vrancea. Vântul puternic a măturat azi-noapte zona de nord a județului Vrancea. Arbori rupți, sate fără curent electric și culturi agricole distruse aproape în totalitate – este un prim bilanț provizoriu al pagubelor.
Autoritățile din Vrancea spun că vijelia înregistrată azi-noapte în zona de nord a județului a avut o forță nemaiîntâlnită. Nu există o confirmare a specialiștilor că a fost o tornadă, dar stricăciunile pe care le-a provocat vântul foarte puternic i-a determinat pe cei afectați să folosească acest termen.
Două comune au fost puternic afectate, iar pagubele din agricultură sunt considerabile, spune prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici.
Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici: Culturi agricole distruse în proporție de peste 90%
„Mă uitam la o înregistrare trimisă de un fermier din zona nord a județului unde aseară am avut un fel de tornadă, unde a distrus culturile în proporție de peste 90% pe o suprafață foarte mare. Am emis de dimineață un Ordin de prefect și am trimis deja Comisia acolo”, spune prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici.
Este așteptat un bilanț în privința pagubelor
Sunt în continuare așteptate raportări din județ cu privire la pagube, la această oră neexistând un bilanț al stricăciunilor. Totuși, în perioada următoare primarii din tot județul trebuie să identifice zonele vulnerabile, astfel încât populația să fie pusă la adăpost.
Este ceea ce li s-a cerut autorităților locale de către Prefectură, în condițiile în care, mai spun oficialii locali, țara noastră nu s-a confruntat până acum cu fenomene extreme, iar locuințele nu ar putea rezista în fața unor tornade.
Sursa foto: Amator