Confidenţialitate

Vrancea: Elevii unei școli ar putea fi relocați în containere

Numărul elevilor este în scădere de la un an la altul în toată țara.

Vrancea nu face excepție, aici numărul populației școlare fiind în acest an cu circa 5000 de elevi mai scăzut comparativ cu anul școlar trecut.

În acest județ există însă și o școală, la țară, unde populația școlară este atât de mare încât se pune problema relocării elevilor în alte spații.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Chiar dacă înscrierile în noul an școlar nu s-au încheiat, datele centralizate până la 1 septembrie de Inspectoratul Școlar Vrancea arată că  de la 11  septembrie numărul de elevi va fi cu circa 5000 de copii mai scăzut comparativ cu anul școlar trecut.

Natalitatea în scădere de la un an la altul a determinat această situație, iar pentru că în unele comune numărul școlarilor era prea mic, un număr de 7 școli și grădinițe vor fi închise de anul acesta.

Puținii elevi din cele 7 unități, ce se regăsesc în sate din tot atâtea comune, vor face naveta la școlile de centru.

O situație aparte este însă în Slobozia Bradului. Comuna, unde populația este preponderent de etnie romă, are cea mai mare rată a natalității din județ, iar numărul elevilor e în creștere.

Anul acesta populația școlară din comună a ajuns atât de mare, încât spațiile destinate actului educațional nu mai sunt suficiente.

Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Vrancea, Gabriela Marchitan, o parte dintre elevi ar putea fi relocați în containere.

În Vrancea vor funcționa, în acest an școlar, 434 de unități de învățământ, din care 113 au personalitate juridică, iar restul sunt structuri arondate.

Sursa foto: Shutterstock