Confidenţialitate

Vrancea: Cei 12 muncitori blocaţi pe munte din cauza ploilor, salvaţi

Misiune de salvare încheiată cu succes la Nereju, în judetul Vrancea. Cele 12 persoane care au petrecut noaptea în mijlocul apelor, după ce au fost izolate de viitură, au fost aduse la mal.

Cei 9 barbati şi 3 femei sunt bine şi nu au probleme medicale, chiar dacă au stat izolaţi din cauza apelor învoluburate nu mai puţin de 24 de ore – după cum transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.

Cei 12 muncitori lucrau în pădure când s-a produs o viitură puternică pe râul Zăbala. Orice cale de a reveni către case a fost întreruptă, iar oamenii s-au refugiat pe o insulă, unde se afla un vagon.

În zadar au încercat aseară autorităţile o variantă de salvare, pentru că apa învolburată nu a permis nici o intervenţie.

Pompieri şi voluntari au stat în permanenţă în zonă, comunicând cu cei 12, pentru a se asigura că nu sunt probleme. Abia dimineaţa s-au reluat încercările de salvare. Până la urmă, a fost improvizat un sistem tip tiroliană, iar un salvamontist i-a salvat pe oameni, unul câte unul.

Primul adus la mal a fost un adolescent de 16 ani, apoi au fost salvaţi bătrânii şi femeile.

Ultima persoană a fost salvată în urmă cu puţin timp. Intervenţia complexă a mobilizat numeroasae forţe ale pompierilor şi jandaemilor din Vrancea, dar la Nereju au ajuns şi ajutoare de la ISU Covasna şi ISU Bacău.

Râul Zăbala, ca şi râul Putna, sunt în continuare umflate, iar autorităţile din Vrancea se aşteaptă la noi viituri.