Săptămâna aceasta vor fi validate voucherele rezervate în cadrul primei etape din programul Rabla pentru Electrocasnice: este vorba de tichetele pentru mașini de spălat și frigidere.
Abia după validare, acestea pot fi folosite.
Bugetul etapei 1 a programului Rabla pentru electrocasnic a fost epuizat în mai puțin de 24 de ore de la lansare. Au fost rezervate 75.000 de vouchere în valoare de 400 lei fiecare, pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate frigorifice.
Cine și-a rezervat voucherul pe site-ul electrocasnice.afm.ro trebuie să aștepte validarea acestuia pentru a-l putea folosi în magazine.
Acest lucru se va întâmpla în următoarele zile, iar beneficiarii vor primi o notificare prin SMS, transmit reprezentanții de la Ministerul Mediului.
A doua etapă a programului, dedicată achizției de televizoare, laptopuri și tablete, va începe pe 4 iunie.