Vot final astăzi în Camera Deputaților pe proiectul de lege care permite majorarea salariilor angajaților din Casele de Asigurări de Sănătate. Aceștia protestează de aproape două săptămâni. Sindicaliștii au amenințat cu sistarea plăților către spitale și furnizorii de servicii.
Votul final este așteptat în această dimineață, la 11.00.
Angajații Caselor de Asigurări de Sănătate din țară și din Capitală vor aștepta ca deputații să voteze legea în stradă. La 11.00 vor fi în Parcul Carol, după care de la 12.00 vor merge în Piața Victoriei, spune liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.
Salariații din acest domeniu sunt nemulțumiți de faptul că salariile nu au mai crescut din 2018. Din cauza protestelor celor de la casele de asigurări de sănătate, exista riscul ca angajații din majoritatea spitalelor să nu își ia salariile la timp.
Președintele CNAS, Andrei Baciu, crede că, odată votată legea prin care se majorează salariile, criza din sistem va fi deblocată.
Foto: INQUAM Photos / George
Calin