Confidenţialitate

Vor crește salariile pentru anumite categorii de angajați din Sănătate

Așa prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Muncii.

Este vorba de salariile de bază ale statisticienilor şi registratorilor medicali, infirmierelor şi brancardierilor, precum şi ale altor categorii de personal din sistemul de Sănătate, care vor fi aduse la grila din 2022 începând din această lună.

Ordonanța de urgență anunțată de Ministerul Muncii ar urma să rezolve o nedreptate pentru o parte din personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar, respectiv statisticienii și registratorii medicali, infirmierele, brancardierii, spălătoresele şi îngrijitoarele – care nu au atins nivelul maxim de salarizare prevăzut în grilă.

De-altfel, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunțase recent că diferențele salariale între categoriile de personal vor fi rezolvate, „dar nu toate acum”.

Proeictul de ordonanță de urgență este publicat de Ministerul Muncii cu doar câteva ore înainte de greva japoneză pe perioadă nedeterminată anunțată de Sindicaliștii din Sănătate.

Greviştii vor purta banderole sau ecusoane cu însemnele “SANITAS”.

Dacă negocierile eșuează, Sanitas nu exclude greva generală.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.