Autoritățile vor ca până la finalul lunii mai, peste 5 milioane de români să primească măcar o doză de vaccin anti-coronavirus.
Este una din țintele guvernamentale pentru ca unele măsuri restrictive să fie modificate sau eliminate.
Deocamdată, potrivit ultimelor raportări, avem puțin peste 3.600.000 de oameni care au fost vaccinați cu cel puțin o doză.
Premierul se arată optimist însă, a fost întrebat de jurnaliști dacă va demisiona în cazul în care ținta nu este atinsă.
Florin Cîțu a răspuns: „Nu văd niciun motiv ca această țintă să nu fie atinsă și, cu cât suntem mai aproape de ea, cu atât suntem mai aproape de normalitate.”
Întretimp, Guvernul încearcă să găsească noi modalități de a încuraja populația să se vaccineze anti-Covid. Miniștrii vor ieși în stradă și vor sta de vorbă cu românii care merg la centrele de vaccinare, explică premierul Florin Cîțu:
„Cred că săptămâna viitoare vom avea tot Guvernul în stradă, în țară, la centre de vaccinare. Trebuie să se implice tot Guvernul, direct, în această campanie și de săptămâna viitoare facem un fel de ședință de guvern în stradă, în care toți vom vorbi cu cetățenii, le vom răspunde întrebărilor, după ce ies de la vaccinare.”