Confidenţialitate

Volum de poezii personalizat gratuit pentru cuplurile cu poze în costume naționale

Un tânăr poet din Cluj-Napoca, Victor Miron,  oferă 100 de exemplare personalizate din volumul său de poezii “tRai în doi” celor care îi trimit, până pe 24 februarie, un mesaj pe Facebook cu o poză cu ei doi în costume naționale și cu adresa pe care vor să le fie trimisă cartea personalizată.

”Cred că e mai bine să ii recompensăm pe oamenii care păstrează tradițiile în loc să îi culpabilizăm pe cei care nu o fac. Din acest motiv am decis să fac acest cadou cu ocazia sărbătorii de Dragobete”, spune Victor Miron.

“Coperțile le editez eu personal și am norocul să lucrez cu editura Colorama care poate tipări și câte un exemplar al unei variante de copertă. Ideea de a personaliza coperțile cu poze cu iubiți în straie populare are mult sens și prin faptul că titlul volumului e tRai în doi, iar de aici e doar un mic pas până la StRaiE în doi”, completează Victor Miron.

Victor Miron maie este și inițiatorul campaniei de promovare a lecturii “Cărțile pe față”, în cadrul căreia s-au implementat inițiative ca transportul public gratuit pentru cine citește călătorind, intrare gratuit la Grădina Botanică folosind o carte pe post de bilet, service auto cu bibliotecă, bilblioteca vecinilor, cabinet stomatologic anti-cariat, biblioteci în aer liber, gala cititorilor, clasa cititoare și multe altele.