La începutul războiului, armata rusă părea de neoprit, iar toate apelurile țărilor NATO cereau ca Volodimir Zelenski și oamenii săi să se retragă sau să evacueze imediat. Dar Zelenski nu a fugit, iar astfel țara nu a căzut.
2 ani mai târziu, Volodimir Zelenski rămâne liderul Ucrainei și principalul motiv pentru care Ucraina încă rezistă, spune politologul Cristian Parvulescu.
Cristian Pîrvulescu, politolog: „Zelenski rămâne în continuare imaginea Ucrainei și este principalul motiv pentru care Ucraina rezistă încă”
„Zelenski rămâne în continuare imaginea Ucrainei și este principalul motiv pentru care Ucraina rezistă încă. Faptul că atunci, în 24-25 februarie 2022, președintele Ucrainei a rezistat, a rămas alături de ucraineni, nu s-a refugiat – așa cum îi propuneau americanii – a contribuit enorm de mult la întărirea ucrainenilor, la capacitatea lor de a rezista. Și continuă să lupte energic pentru a aduce sprijin militar Ucrainei. A fost și zilele acestea pe front, așa cum merge foarte des, spre deosebire de Vladimir Putin”, a explicat politologul Cristian Pîrvulescu la Europa FM.
Pe de altă parte, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut în mod repetat de-a lungul guvernării sale că istoria Rusiei, inclusiv figurile controversate, precum dictatorul sovietic Iosif Stalin, au contribuit la măreția țării.
Considerat de o bună parte a opiniei publice din Occident la rândul său un dictator, intrarea în al treilea an de război cu Ucraina îl găsește pe liderul de la Kremlin, în pragul alegerilor prezidențiale din Rusia, un scrutin pe care s-a asigurat că îl va câștiga.
Cristian Pîrvulescu, politolog: „Vladimir Putin este în continuare un dictator care se pregătește să obțină al cincilea mandat prezidențial”
„Vladimir Putin, în schimb, este în continuare un dictator care se pregătește să obțină al cincilea mandat prezidențial, după ce a modificat Constituția și a încălcat toate regulile democrației. Dar pentru a nu exista niciun fel de manifestare a protestului a înlăturat orice candidat care potențial ar fi putut obține voturi semnificative și ar fi putut pune legitimitatea în joc”, a mai explicat Cristian Pîrvulescu la Europa FM.
Sursa colaj foto: Shutterstock